Săptămâna trecută a fost una chiar foarte OK. Sâmbătă am avut examenul la Publicitate, iar toată săptămâna nu am făcut mai nimic în afară de faptul că am frecat analiza aia de reclamă până când am fost relativ mulţumită. Pe urmă mi-am dat seama, la sfaturile unui prieten, că de fapt, printul în sine nu m-a ajutat atât de mult încât să iasă pe placul meu. Dar nu asta e problema, important este să trec.

În dimineaţa asta m-am trezit cu un scop, să mă apuc odată să citesc şi eu pentru ISMM. Am început să dansez puţin, să fac mişcări de gimnastică pentru înviorare, am ţopăit pe aici. În fine, ideea e că trebuie să citesc mai repede. Cartea este lângă mine, stă deschisă, strigă după mine, iar eu tastez cu nesimţire şi nu o bag în seamă. Hai că mă duc să citesc, poate se supără pe mine şi pe urmă mă ignoră ea pe mine… şi n-aş vrea asta…

A, da, era să uit. Hai să trăim toţi de ziua copilului. În fond, undeva acolo încă avem sufletul de copil, aşa că ziua asta este pentru toată lumea.

Music, music, energy… and reading!

Bye!