Posts tagged ‘vicii’

Repercusiunile jocurilor pe calculator


Cristi tocmai a scris un articol despre “Jocurile pe calculator si comunitatile online”.

M-am gândit să aduc anumite completări în ceea ce priveşte repercusiunile acestor lucruri.

Pe lângă faptul că persoana respectivă intră în sfera anti-socialului (în viaţa de zi cu zi), ceea ce mă doare mai mult pe mine este că nu ştie să se exprime corect în limba română.

Ajunge să comunice cu diferite persoane care scriu greşit, iar ei uită şi ceea ce mai ştiau corect din anumite expresii. Pe lângă prea cunoscutele “sh”, tz”, aceştia au mai invetat diferse abrevieri gen: “dk nu vb cu mn”. OK, asta nu e nimic grav.

E drăgut când vezi scrieri de gen “Vrei să vin la tine s-au nu?”, “A-ţi greşit”, iar restul cuvintelor care necesită cratimă sunt scrise unit. NU, NU e drăguţ.

OK, nici asta nu e AŞA grav. Ce ar fi să pocim cuvintele, să nu mai ştim cum se scriu anumite cuvinte: “înpreaună”, “jicnire”, “repercursiune”, “puctu meu de vedere”, “celelate”, etc.

Mai grav este atunci când, cu bună intenţie, le spui unde au greşit şi îi ajuţi să-şi corecteze exprimarea. Unii îţi mulţumesc, iar alţii te critică pe un motiv banal, cum ar fi: “Dacă înveţi să scrii corect nu ai nimic în cap, nu poţi discuta cu cei din jurul tău, ceea ce rezultă că eşti un robot”. Mi se pare absurd. Poate sunt eu absurdă.

De ce se ajunge la astfel de lucruri?

Păi, simpaticul nostru gamer îşi petrece cât mai mult timp în faţa calculatorului. Nu mai frecventează cursurile la şcoală, pierde noţiunea timpului (îşi dereglează regimul somnului), apoi se trezeşte că are prea multe absenţe, a fost exmatriculat sau a picat un an. Lucrul acesta îl face să se resemneze, dar nu renunţă la jocuri. Încet, încet, în cazul în care respectivul/a are prieten/ă, va constata că rămâne fără persoana iubită care se satură să vadă acelaşi joc când merge în vizită.

Acestea sunt puţine lucruri pe care le pierdem. Sunt mult mai multe, aş scrie pagini interminabile, dar risc să plictisesc. N-am s-o fac.

Aşadar, jocurile pe calculator ne aduc multe minusuri: pierdem prieteni în viaţa reală, pierdem ani din şcoală, pierdem noţiunea timpului, pierdem o viaţă sănătoasă (fie ajungem scheleţi, fie obeji) şi tot aşa.

Singurul plus al jocurilor, din punctul unui gamer: e fun, cunoşti oameni în toată ţara (doar virtual, dar pe care îi poţi cunoaşte în timp prin ceea ce se numeşte gather) şi obţii mega chestii în jocul respectiv care-ţi oferă o stare de euforie: “i-am dat head shot lu’ bulangiu’ ăla”, “mi-am luat armură nu ştiu de care”, “am făcut nu ştiu ce level pentru nu ştiu ce vrajă” şi tot aşa.

Şi eu m-am jucat excesiv acum trei ani, m-am îngrăşat foarte mult, arătam naşpa şi scriam greşit. Ajunsesem să mă gândesc de două ori înainte să scriu ceva în caiet pentru că vedeam tot felul de scrieri pe net, greşite şi corecte, doar că nu mai ştiam care e varianta corectă.

Acum mi-am spălat păcatele şi mă bucur că am trecut peste asta.

Nu vă lăsaţi pradă jocurilor pe calculator. Nu zice nimeni să nu mai jucaţi, dar jucaţi cu cap!

Advertisements

Piţi=viciu?


Că tot a început mai devreme Cristi să scrie despre vicii şi pentru că am primit anumite comentarii, m-am gândit să scriu şi eu despre un viciu.

Nu, nu voi vorbi despre jocuri, obsesia fetelor slabe că sunt grase sau ispita jocurilor de noroc.

În această după-amiază mă voi lega de singurele fiinţe inocente de pe acestă planetă, de care toţi “nemernicii” se iau: piţipoancele. (erm… sunt cumva nemernică? neahhhh :))

Totul începe când suntem “mici”. Dacă e să asociez acest termen generaţiei noastre, aş spune că vârsta de 11 ani este rodul ei. Totul începe când le dau tâţicile şi se gândesc să-şi cumpere sutiene care să le pună podoaba în valoare. Apoi, se crează un grup de fete cărora le arde de băieţi, dar ele fiind prea mici, iar băieţii prea “mari” (de vreo 15-16  ani) sunt prea berbeci pentru ceea ce şi-ar dori ele de la ei  (true love, super first kiss, cadouri, atenţie, etc.).

În fine, ajung ele să crească şi realizează că pe net nu pot agăţa baieţi “maturi” decât dacă devin ele mai mature (2 straturi de fond de ten, 2 de pudra, 1 de blush, 4 de fard – culori diferite şi un rimelaj de vreo 10 minute per ploapă + ruj +gloss), apoi se îmbracă cu hainele noi cumpărate (1. o lenjerie intimă – bikini + sutien care să le ridice ţâţicile, 2. fustită scurtă, 3. un maiou cu un decolteu generos şi 4. evident, accesoriile din abundenţă – nu cumva să te zgârceşti, pui tot ce ai).

Se aşază la calculator şi încep să navigheze cu încredere pe internet. Întră pe celebrul hi5 şi îşi expun pozele: din 10 poze, 7 sunt numai cu sâni, fund, iar restul de 3 cu chipul lor, chip acoperit de nişte ochelari imenşi (wtf, nasul care e?). Pe urmă acuză bărbaţii că sunt nişte porci şi se gândesc numai la sex. Săraca fată decentă…

Pentru că sunt prea mici, dar “bune”, ele rămân în general cu buza umflată (pentru că nu pot avea lângă ele un  tip de vreo 19-21 ani) şi se rezumă la “ăia mici şi imaturi”, îşi pun statusuri pe messenger cu “te iubesc, viaţa mea” şi oricare alte expresii din melodii şi aşteaptă să ajungă la o vârstă propice pentru a frecventa clubul. De la 15-16 ani deja au acordul părinţilor (altele chiar de la 13-14) şi încep să-şi facă de cap.

Pentru că e fata lui tati, aceasta primeşte o groază de bani de la acesta ca să se distreze (mai uşor dai bani şi scapi de ea, decât să-ţi rupi din timp şi să te preocupi de fiica ta), iar fata lui tati doarme mititica la prietene de vreo 3 ori pe săptămână, are proiecte de făcut de 2 ori pe săptămână şi trebuie să doarmă la colega, apoi celelalte 2 zile rămase din weekend, că doar nu o sta în timpul liber fără să facă nimic.

În club se linge cu toţi rataţii sau alege să fie fata cea dură şi îi ţine pe jar pe pretendenţi. Fie una, fie alta la urmă tot se îmbârligă cumva. A doua zi are loc şedinţa de boceală la “ubita” acasă în care, toate prietenele, povestesc cât de nenorocit a fost x-ulescu şi cât de tare i-a frânt inima. Automat apare replica : “Viaţa e de căcat” sau “Viaţa este grea” (OOOOOOOOF, viaţa ta!!!!).

Mănâncă foarte puţin, nu cumva să se îngraşe, dar când e vorba să meargă la McDonalds cu fetele  (că aşa e moda) mănâncă salată şi bea apă plată. Iese însă supărată că cei de la Mc nu au lămâie la plic!

Când ies din casă trebuie neapărat, dar neapărat să-şi aleagă o mână pe care să ţină geanta, la 90 de grade, să rezeme geanta de firmă, iar în cealaltă mână, telefonul prins tare în pumn în aşa fel încât să se vadă unghiile false de la degete. Buzele se ţin cât mai ţuguiate.

Acest proces, odată început nu mai scapi de el.

Oare o piţi poate renunţa la aceste tabieturi măcar pentru o zi? CEEEEE?!?!?! Vrei să moară? Oricum viaţa e crudă, de ce să i-o facem şi mai rea?

Multe detalii/impresii sau activităţi ale compatrioatelor noastre lipsesc. Poţi adăuga altele în căsuţa de comentarii.