Sunt în faţa ta şi îţi scriu informaţii despre mine. Ochii tăi fug după fiecare literă pe care o tastez şi asta vei continua să faci până la sfârşit pentru a afla chestii pe care oricum cred că le ştii deja.

Îmi place muzica, doar că odată cu facultatea am încetat în a mai cânta atât de des. Nu am avut când şi cui. Uneori sunt oripilată de gândul că aş putea să-mi pierd vocea, dar e doar în mintea mea.

Îmi place să dau peste câte o melodie pe care să o ascult până începe să mă doară capul şi care a suferit acelaşi tratament acum câţiva ani.

Îmi place publicitatea şi da, aş fi traumatizată dacă nu aş nimeri la specializarea asta. Dar dacă e să o iau logic, pot să o studiez orice mi-aş alege. O pasiune nu se stinge niciodată. Pentru asta tot caut evenimente legate de advertising, mă uit la reclame, caut printuri şi critic sau laud anumite campanii.

Mi-aş fi dorit ca lumea în care trăiesc să arate ca acum 30-40 de ani. Să trăiesc într-un oraş precum cel din jocul “Mafia” (cine se joacă, ştie). Sau să mă fi născut eu atunci şi să fi fost o cântăreaţă de jazz în localuri faimoase.

Mi-ar plăcea lumea să fie mai altruistă pentru că o muncă în echipă aduce tot timpul rezultate mai bune.

Îmi place să fiu visătoare, dar tot timpul sunt cu picioarele pe pământ.

Iar ca vis… să fiu fericită.