Posts tagged ‘prostia omeneasca’

Pissed off


pissed_offDimineaţa asta am început-o OK, apoi am fost invadată de bâzdâci.

Frate, ştiu că mulţi nu au toate ţiglele pe casă, dar nici chiar aşa.

De când a plecat iubitul meu, primesc tot felul de add-uri pe messenger. Cine sunt şi de unde, habar nu am, dar nu asta contează.

M-am săturat de toată prostia acestor specimene. Din întrebări cu tente sexuale nu ies, frate! Obsedaţi, frustraţi, care stau şi-o freacă, sunt în palmă păroşi, iar mai mult decât atât,  low brain.

Take a life, rataţilor! O să muriţi frecând-o la calculator! Vă mai plângeţi că nu găsiţi o fată care “să vă iubească”. La o astfel de abordare nici nu mă mir de ce.

Advertisements

Hai cu trenul ca să ne buşim la botox


Astăzi l-am trimis pe ultimul drum pe Cristi (n-a murit :)). L-am dus la gară. El începe şcoala mai devreme ca mine pentru că este la Academie.

După cum ne aşteptam, trenul a avut întârziere. Doar puţin. Aşa, vreo 40 de minute.

Timpul “a expirat”, iar trenul a sosit în gară. În câteva secunde, toată lumea a început să se agite, să se împingă, sa dea peste tine cu bagajul. “Să nu plece”, zise o babă în spatele meu. O doamnă, din cauza acestor cretini a căzut împinsă de mulţimea grăbită. A luat doar un bot de asfalt, nimic mai mult.

Frate, trenul nu pleacă până nu primeşte semnalul de oprire! E culmea! Ajunsă în faţa trenului, am asistat la o altă scenă. Un moş era împins pe scări să urce mai repede. “Dacă pleacă trenul şi nu apucă să bage bagajele?”. Mai bine nu mai ies din casă. Mă simt în plus pe lângă aceşti intelectuali!

Google agramat


Acum ceva minute am văzut o chestie foarte amuzantă. La un search, dacă tastezi cuvinte CORECT, apare domnul google şi spune “Aţi dorit să scrieţi….”.

EXEMPLU?

Cuvântul repercusiune, nu repercursiune.

google

Noroc că mi-a dat la rezultat al căutării pe domnul DEX Online. Săracul ne-a zis că e greşeală frecventă… Şi mai avem pretenţii să scrie ceilalţi corect.

Acest lucru arată faptul că sunt mai multe persoane care scriu greşit atunci când fac căutări pe net (sau scriu diverse articole) , în raport cu cele care scriu corect. De aceea domnul Google a devenit şi el confuz. L-a salvat prietenul său de cataramă, ce noroc!

Şi uite cât de  multe lucruri ne învaţă google.

Viata de pieton


Eram acum ceva zile undeva, nu contează unde. Ideea e că mă aflam la un semafor, ca pieton. Bulevardul fiind mare, se circula pe 6 benzi, dar şi pentru că se intersecta cu un alt bulevard la fel de “spaţios”.  Semaforul era setat ca atare. Restul detaiilor sunt irelevante, aşa cum a fost şi rândul de mai sus.

În fine, imaginaţi-vă un bulevard mare. Bun. În faţă e afişat cronometrul semaforului. Mai sunt 78 de secunde până se face verde pentru pietoni. Lângă tine se află un număr mare de sezonişti care se uită bulversaţi cum din faţă trec nişte oameni. La mijlocul trecerii, aceştia se opresc pentru că maşinile aveau prioritate.

Unul dintre personaje, ce se gândeşte? Merge 3 metri în faţă, pe trecere, apoi se uită în spatele său, la semafor, să vadă cât mai e până se face verde. Diferenţa între mine şi ea? Eu m-am uitat, de pe trotuar, la cel afişat peste drum.  O altă diferenţă? Eu am stat să privesc în timp ce ea primea înjurăturile şoferilor.

Asta chiar nu am văzut-o până acum. Ziua nu s-a încheiat însă. După vreo 5 minute, la alt semafor, un nene cu un microbuz plin ochi, s-a poziţionat pe trecere. Acesta ocupa de tot priveliştea şi chiar nu puteai vedea când trebuie să treci. O femeie mai îndrăzneaţă şi-a luat fiica de mână şi a trecut prin faţa microbuzului care avea roţile ovale. Exact atunci a plecat şi dânsul de pe loc. Cât de tare!

OK, am trecut de la pieton la călător. Ieri când eram în autobuz, şoferul a oprit la toate staţiile. Exact când a ajuns la staţia mea, ce s-a gândit? “Nu e nimeni în staţie, merg mai departe”. OK, dar cei care vor să coboare ce să facă? Să aştepte o staţie în care să fie minimum un călător care aşteaptă?

Sper ca toate să aibă drept cauza căldura excesivă de la malul mării.

Piţi=viciu?


Că tot a început mai devreme Cristi să scrie despre vicii şi pentru că am primit anumite comentarii, m-am gândit să scriu şi eu despre un viciu.

Nu, nu voi vorbi despre jocuri, obsesia fetelor slabe că sunt grase sau ispita jocurilor de noroc.

În această după-amiază mă voi lega de singurele fiinţe inocente de pe acestă planetă, de care toţi “nemernicii” se iau: piţipoancele. (erm… sunt cumva nemernică? neahhhh :))

Totul începe când suntem “mici”. Dacă e să asociez acest termen generaţiei noastre, aş spune că vârsta de 11 ani este rodul ei. Totul începe când le dau tâţicile şi se gândesc să-şi cumpere sutiene care să le pună podoaba în valoare. Apoi, se crează un grup de fete cărora le arde de băieţi, dar ele fiind prea mici, iar băieţii prea “mari” (de vreo 15-16  ani) sunt prea berbeci pentru ceea ce şi-ar dori ele de la ei  (true love, super first kiss, cadouri, atenţie, etc.).

În fine, ajung ele să crească şi realizează că pe net nu pot agăţa baieţi “maturi” decât dacă devin ele mai mature (2 straturi de fond de ten, 2 de pudra, 1 de blush, 4 de fard – culori diferite şi un rimelaj de vreo 10 minute per ploapă + ruj +gloss), apoi se îmbracă cu hainele noi cumpărate (1. o lenjerie intimă – bikini + sutien care să le ridice ţâţicile, 2. fustită scurtă, 3. un maiou cu un decolteu generos şi 4. evident, accesoriile din abundenţă – nu cumva să te zgârceşti, pui tot ce ai).

Se aşază la calculator şi încep să navigheze cu încredere pe internet. Întră pe celebrul hi5 şi îşi expun pozele: din 10 poze, 7 sunt numai cu sâni, fund, iar restul de 3 cu chipul lor, chip acoperit de nişte ochelari imenşi (wtf, nasul care e?). Pe urmă acuză bărbaţii că sunt nişte porci şi se gândesc numai la sex. Săraca fată decentă…

Pentru că sunt prea mici, dar “bune”, ele rămân în general cu buza umflată (pentru că nu pot avea lângă ele un  tip de vreo 19-21 ani) şi se rezumă la “ăia mici şi imaturi”, îşi pun statusuri pe messenger cu “te iubesc, viaţa mea” şi oricare alte expresii din melodii şi aşteaptă să ajungă la o vârstă propice pentru a frecventa clubul. De la 15-16 ani deja au acordul părinţilor (altele chiar de la 13-14) şi încep să-şi facă de cap.

Pentru că e fata lui tati, aceasta primeşte o groază de bani de la acesta ca să se distreze (mai uşor dai bani şi scapi de ea, decât să-ţi rupi din timp şi să te preocupi de fiica ta), iar fata lui tati doarme mititica la prietene de vreo 3 ori pe săptămână, are proiecte de făcut de 2 ori pe săptămână şi trebuie să doarmă la colega, apoi celelalte 2 zile rămase din weekend, că doar nu o sta în timpul liber fără să facă nimic.

În club se linge cu toţi rataţii sau alege să fie fata cea dură şi îi ţine pe jar pe pretendenţi. Fie una, fie alta la urmă tot se îmbârligă cumva. A doua zi are loc şedinţa de boceală la “ubita” acasă în care, toate prietenele, povestesc cât de nenorocit a fost x-ulescu şi cât de tare i-a frânt inima. Automat apare replica : “Viaţa e de căcat” sau “Viaţa este grea” (OOOOOOOOF, viaţa ta!!!!).

Mănâncă foarte puţin, nu cumva să se îngraşe, dar când e vorba să meargă la McDonalds cu fetele  (că aşa e moda) mănâncă salată şi bea apă plată. Iese însă supărată că cei de la Mc nu au lămâie la plic!

Când ies din casă trebuie neapărat, dar neapărat să-şi aleagă o mână pe care să ţină geanta, la 90 de grade, să rezeme geanta de firmă, iar în cealaltă mână, telefonul prins tare în pumn în aşa fel încât să se vadă unghiile false de la degete. Buzele se ţin cât mai ţuguiate.

Acest proces, odată început nu mai scapi de el.

Oare o piţi poate renunţa la aceste tabieturi măcar pentru o zi? CEEEEE?!?!?! Vrei să moară? Oricum viaţa e crudă, de ce să i-o facem şi mai rea?

Multe detalii/impresii sau activităţi ale compatrioatelor noastre lipsesc. Poţi adăuga altele în căsuţa de comentarii.

Am copil. Ce fac cu el?


Păi, ce să faci? Îl pierzi. Şi nu oricum… la câţiva metri de tine, apoi suni disperată poliţia.

Astăzi stăteam într-un leagăn, într-un parc unde copiii mişună precum furnicile. În timp ce iubitul meu mă legăna, la câţiva paşi de noi a trecut o tanti care plângea cu telefonul la ureche. S-a îndreptat către scara unui bloc din apropiere, apoi striga disperată: “Vladuţ”. Un nene îmbrăcat cu o cămaşă de zici că era poliţai, dar nu era, îi dăduse telefonul. Cu ochii plini de lacrimi aceasta i-a spus că a sunat la poliţie. După ce a înapoiat telefonul domnului, femeia noastră îndurerată şi-a găsit copilul după o maşină, la doi metri de dânsa. Probabil ciutanul făcea treburi mici pe acolo după roată.

De ce a pierdut tanti copilul? Stătea cu celelalte doamne la bârfă şi a lăsat copilul de capul lui prin parc. Suntem părinţi responsabili, nu e aşa?