La sfârşitul lunii aprilie am fost în Istanbul pentru un proiect Digital Bridges. Am fost 16 persoane din România, Franţa şi Turcia. Ideea era să se creeze 16 echipe formate dintr-un român, un francez şi un turc.

Toate bune şi frumoase, soseşte ziua în care ne cunoaştem viitori parteneri. Iniţial îmi doresc să lucrez cu un băiat şi o fată în echipă. O turcoaică simpatică îmi face rost de un “coleg” turc. Îi spun în engleză că vom face echipă împreună, însă răspunsul său m-a făcut că mă răzgândesc, acesta fiind: “ĂHĂ”.

Mi-am pus mâinile în cap şi m-am dus la turcoaica să o rog să-mi dea o fată în echipă pe motiv că “nu îmi place să lucrez cu băieţi”. Zis şi făcut. După câteva momente vine cu o altă tipă, simpatică, frumuşică, brunetă cu părul drept şi cu un râs amuzant. Fac cunoştinţă cu ea, aceasta îmi răspunde şi mă liniştesc.

Zâmbim, ne uităm una la alta, dar în momentul în care încep să scot mai multe cuvinte pe gură, aceasta nu face altceva decât să râdă. Iniţial am crezut că sunt amuzantă, însă nu acesta era motivul. Când am primit tema pentru articol, pe drum, mi-a spus că “she has a bad english”. A fost ok, măcar avea un dicţionar cu ea şi de fiecare dată când nu ştia un cuvând, îl căuta şi-mi arăta.

Zilele au trecut şi parcă nu mă mai înţelegeam deloc cu ea. Începusem să vorbesc şi eu sacadat, incoerent, să gesticulez mult, să folosesc verbe la infinitiv, până când am descoperit GOOGLE TRANSLATE.

Cele mai dese cuvinte pe care le auzeam erau “It’s ok. No problem”. La orice îi spuneam ea, ea mă aproba, fără să înţeleagă măcar. De ce zic asta? Pentru că vedeam pe chipul ei când pricepea şi când nu.

Povesteam zilnic peripeţiile mele cu turcoaica mea, iar de atunci, în fiecare zi când ne vedeam (în Istanbul) şi când ne vedem acum, salutul nostru constă în “It’s ok. No problem” şi, evident, atunci când este o problemă căreia nu îi găsim soluţii rapid, aplicăm această replică.

Aşa că închei aici povestea, It’s ok? No problem, it’s ok.

Vă mulţumesc!

Advertisements