Archive for December, 2008

HAPPY


Nu credeam că am să mai reuşesc vreodată să mă simt aşa.
Eşti un om minunat, îţi mulţumesc pentru tot :X !!!

Distracţie plăcută tuturor de revelion!

Nostalgie


Stau şi mă uit la calendar… 24 decembrie… Mă întorc puţin în timp… acum… 10 ani…

24 decembrie 1998

Calculator? Ce e ăla? La ora asta sigur eram la colindat. Mama acasă avea cozonacii terminaţi, bunica aranja friptura ca să o bage la cuptor, în timp ce sarmanele sfârâiau pe aragaz. Un miros pregnant şi pătrunzător amăgea toate simţurile… Copil fiind, nu mai aveam răbdare să se termine postul. De la spovedanie dădeam imediat cu nasul prin salata de boeuf, pe la cozonac, prin crema pe care mama urma să o puna la prăjitură. Aveam, ca în fiecare an, un brad mare pe care îl împodobeam împreună cu mama încă de pe 17 decembrie… eram foarte insistentă. Seara mă aşezam sub brad, aprindeam luminiţele şi-mi afişam un aer de poetă. Scriam Moşului, scriam ceea ce vreau eu pentru ceilalţi, niciodată nu am ştiut ce jucării vreau pentru că orice primeam mă bucura. Îi scriam Moşului în aşa manieră încât să aducă fericire, sănătate pentru că “ştiam eu că el e mână-n mână cu Doamne-Doamne…”. Simţeam că sunt sărbători, seara primeam colindători… Că tot veni vorba, la 5 ani a venit “Moşul” la mine. Ţin minte şi acum cât de mult l-a aşteptat, iar când a intrat pe uşă nu ştiam cum să scap de el. Săream în braţele cui nimeream, mă ascundeam sub masă, refuzam să îi spun poezii. Îmi zicea că jos are o sanie maaaaare cu jucării… Eram în stare să renunţ la tot doar să nu-i spun poezii! Am totul filmat, poate reuşesc să le trec pe un DVD someday… Şi, ca să nu mă lungesc, am zis poezii, dar nu MOŞULUI, ci la camera care mă filma… :D. Când să plece “bătrânul”, a sunat la uşă şi a deschis dânsul. Erau colindători. În secunda doi, 3 dintre cei 4 colindători erau deja pe la etajul 3. Se speriaseră. Nu pot uita imaginea fratelui meu care, fiind mai mare ca mine şi deci de vârstă apropiată cu cei care colindau, mânca din banană şi râdea de ei… I-a chemat să colinde şi, săracii copii, au prins curaj şi s-au întors. Acum 10 ani… nu cred că apuca priza să “se răcească”, aşa de mulţi colindători veneau… Deja sunt prea melencolică, şi, deşi v-am spus doar câteva lucruri, în mintea mea am foarte multe imagini pe care nu cred că aş putea să vi le împărtăşesc pe această cale.

24 decembrie 2008

Am dormit până la ora 9. Am pornit televizorul şi m-am uitat la “POKEMON”. WOW, de când nu am mai văzut desenul acesta animat… eram clasa a V-a şi colecţionam poze cu acei “prieteni-animale”. Bunica circula prin casă, pe uşi. A luat cratiţa cu sarmale şi a pus-o la fiert… Tata… butonează televizotul, maşina de spălat s-a stricat (acum 10 ani doar ce o cumpărasem). Se termină filmul, mă pun la birou, deschid cartea cu ortografie, lexic şi toate cele. Mă apuc să scriu despre DIFTONG şi îmi amintesc de doamna mea dirigintă. Minunat om! Dacă nu era dânsa, nu ştiam eu noile norme ale DOOM-ului. Baxy a venit ca “vijelia” pe uşă şi s-a aruncat pe pieptul meu… hehe… iepuroiul meu… Brad… păi… nu am brad… doar nişte crenguţe pe care am aruncat nişte beteală şi câteva globuleţe. Luminiţele sunt la geam, însă doar seara mă bucur de ele, normal! Doar atunci este întuneric… Colindători… să fiu a naibii… s-a înroşit soneria de câţi am primit… De unde…. Chiar mă mir de ce nu avem colindători. Doar două grupuri am primit şi restul … pauză… Decembrie 2008… ce crudă este “realitatea” atunci când eşti “mare”. Unde e moşul pe care îl aşteptam cu atâta emoţie? Unde este zăpada de care ne bucuram atâta timp… Unde sunt toate bucuriile noastre? În copilărie… copilăria de care îmi este dor… PROST să fii să vrei să “devii” mare… PROST! În zilele noastre, fetiţe de 11-12 ani vor să fie mari, să cunoască “băieţi”. Eu m-aş juca şi acum cu păpuşi, doar de dragul amintirilor. M-aş vedea aceaşi fetiţă mică, iar restul poate să se amuze. La cât de zăpăcită sunt mă văd în stare, asta dacă am şi “partenere”! :D
Cu mare regret, nu simt că este Crăciunul…. Mă gândesc… OK, mâine Crăciunul… peste câteva zile revelionul…. WOW, şi după cum spun alţii şi de-abia aşteaptă “DISTRACŢIEEEE, BĂUTURĂĂĂĂ, PUICUŢEEE”… Nasolică :(. Eu una de-abia aştept să treacă timpul mai greu, să mă afund în mrejele copilăriei… Păcat că “generaţiei” noastre (cu mici excepţii), nu îi pasă de copilărie…Ei vor să fie mari, să umble după gagici, în loc să se bucure cât mai pot de acest lucru cu care nu se vor mai întâlni niciodată.
Voi avea tot timpul un suflet de copil în corpul unui adult.
Sărbători fericite alături de cei dragi… Iar cei care aveţi copii, verişori sau nepoţi, aveţi grijă de ei şi ajutaţi-i să profite cât mai pot de bucuriile copilăriei.
CRĂCIUN FERICIT!

După cum am promis


Înregistrarea:

CLICK

Ce pot face emoţiile din om :D