Posts tagged ‘admitere FJSC’

Pestisori


Mătuşa ta care tocmai s-a întors de pe litoral îţi aduce cadou de ziua ta un acvariu plin cu peşti, neştiind că ai alergie la peşti şi îngrijeşti o pisică. Construieşte o naraţiune pornind de la această situaţie.

Mă uit insistent la mama, apoi îmi astup nasul cu mâinile. Tuşesc. Aceasta înţelege aluzia şi ia acvariul, timp în care mulţumesc mătuşii Cerasela pentru cadou. Uşor iritată, încerc să-mi menţin calmul. Cu buzele roşii, cărnoase, îmi sărută obrajii şi-mi urează „la mulţi ani”. O invit în sufragerie, iar mama aduce un platou cu fursecuri şi le pune pe măsuţa joasă, din mijlocul camerei. Musafira îşi dă jos pălăria de paie, îşi potriveşte fusta înflorată, apoi, meticuloasă, se aşază pe canapea.
Brusc, de după uşă, apare Radu, frăţiorul meu, în vârstă de nouă ani. Poartă o mască verde pe faţă şi un pistol de plastic în mână. Se crede super-eroul BenTen. Sare în braţele mătuşii, iar aceasta îi cuprinde cu palmele obrajii roşii. „Dacă nu era Răducu, nu aflam că îţi plac peştii”, spune zâmbitoare în timp ce îl mângâie pe creştetul capului. Mă uit încruntată la frate-meu şi cu greu mă abţin să nu sar la el. Mă priveşte nedumerit. Încearcă să schiţeze ceva, dar nu reuşeşte de mâna mătuşii care-l trage tot mai tare spre pieptul ei. Mama se amuză, îmi face discret semn să mă liniştesc şi continuă discuţia cu Cerasela. „Drac de copil! Îl omor dacă-l prind!” îmi spun în gând. Radu îşi schimbă brusc privirea şi pleacă rapid la joacă.
Dintr-o dată, de după perdeaua portocalie, lungă, sare Dini, motanul meu. „Aveţi pisică? Parcă Roxana era alergică la mâţe”, spune mătuşa mirată. „La mâţe….nu….doar la…”, nu termin să spun, căci mă întrerupe mama. Cu ochii mari, se uită insistent la mine şi mă trimite să aduc nişte cafea. În bucătărie, pe maşina de spălat, văd acvariul. Deja mi se face rău când privesc peştii, apoi îmi astup nasul sensibil. Iau repede ibricul, scot o tavă, pun două ceşti şi le duc în sufragerie.
Transpirată şi nervoasă, decid să fac baie. Mă retrag pentru un timp şi le las pe cele două doamne să discute. Din greşeală, uit să-mi aduc prosop. Merg în cameră să iau unul, apoi intru în cadă. Muşchii încep să mi se relaxeze, iar la scurt timp simt o atingere uşoară pe picior, apoi alta pe abdomen. Împrăştii spuma şi zăresc doi peşti argintii care înoată din ce în ce mai lent. „Radu!” ţip cât pot de tare. Ies repede din cadă, îmi pun capotul şi papucii din mers, apoi plină de spumă din cap până-n picioare, dau buzna-n sufragerie. Băiatul se joacă la calculator, iar cele două femei sar speriate de pe canapea. Cerasela scapă ceaşca de cafea în poală, iar eu rămân şocată şi mă cuprinde ruşinea. Radu începe să râdă, apoi mama îmi spune să ies din cameră. Bombăn nervoasă şi mă retrag în baie unde curăţ cada. Fac un duş rapid, apoi mă întorc în camera de zi. Jenată, explic mătuşii că eu sunt alergică la peşti, iar ceea ce i-a spus Radu la telefon era o minciună ca să mă supere pe mine. Cerasela devine agitată şi mă îmbraţişează, apoi îşi cere scuze. „Nu, nu! Eu îmi cer iertare. M-am purtat copilăreşte, ar fi trebuit să spun dinainte”, zic printre dinţi în timp ce fac un pas în spate.
În scurt timp, musafira noastră ne roagă să luăm loc pe canapea. Îşi cuprinde fusta pătată de cafea şi strânge tare, apoi îşi îndreaptă privirea-n jos. Îmi spune că, de fapt, peştii sunt pentru unchiul Dacian, dar pentru că a uitat de ziua mea s-a simţit prost să vină cu mâna goală. A inventat povestea cu telefonul şi a decis să-mi dea mie acvariul drept cadou pentru aniversarea mea. „Unchiul Dacian oricum nu s-ar fi supărat dacă nu-i duceam nimic….”, spune mătuşa în cele din urmă.
Acum, mă simţeam liniştită şi calmă. După două ore petrecute la noi, mătuşa Cerasela pleacă şi ia acvariul cu restul de peşti pentru a i-l oferi unchiului.
Peste puţin timp voi ieşi cu fetele să le fac cinste de ziua mea, aşa că mă grăbesc să m-aranjez.
Aş fi vrut să mă iau de Radu. Până la urmă, dacă nu făcea trăsnaia cu cei doi peşti din cadă, acum aş fi zăcut în pat, plină de alifie. Aş fi avut un acvariu nedorit şi un motan pofticios care i-ar fi dat zilnic târcoale.
Advertisements

Cineva fură sistematic becurile


Cineva de pe scara ta fură sistematic becurile. Imaginează o întâmplare pornind de la acest incident.

„Se pare că acestea sunt ultimele becuri pe care fondul administraţiei ni le mai poate oferi”, îl aud pe domnul Părcălăboiu, şeful scării. Trec uşor pe lângă uscătoria în care are loc şedinţa cu locatarii, apoi cotrobăi prin geantă după chei. Bâjbâi pe sub ială şi reuşesc să descui. Azvârl cheile înspre masă, dar acestea aterizează direct în acvariul cu peşti. Nu am timp să le mai scot, aşa că-mi arunc repede ghiozdanul pe patul nefăcut şi mă întind pe covor. Dau cu mana pe sub pat, mă lungesc mai mult, iar într-un final prind colţul cutiei de carton. O scot. Spre bucuria mea, mă aleg şi cu un strat gros de praf. Aşadar, o să aspir în altă zi.
Încep să număr în gând: „Două, patru, şase…”. Dintr-odată, telefonul sună. Mă ridic dintr-o mişcare, dar până la receptor mă împiedic şi dau peste cutie. Cad pe pat. „Proastă mai eşti!” îmi spun nervoasă. Mă ridic şi răspund. Dan, colegul meu de la organizaţia „Greenpeace”, mă anunţă că este în drum spre mine şi gata să ne apucăm de proiectul nostru de mediu. Strâmb puţin din nas şi, cu jumătate de gură, îi spun că nu avem toate materialele pentru „perdeaua luminoasă”. Mă roagă să mai fac inventarul o dată, căci ultima oară el a aranjat totul. „Mi-e teamă că am spart vreo… cinci?” spun îngrijorată. Amuzat, mă roagă să stau liniştită căci va ajunge în câteva minute.
Pornesc radioul şi mă apuc să mătur. În toată camera răsună vocea lui Adrian Minune, pe staţia „Doina FM”. Mă enervez mai tare, las totul baltă şi schimb rapid postul. La scurt timp, aud soneria. Dan a ajuns. Este îmbrăcat cu un tricou de la „Haggard”, iar peste acesta are o cămaşă lălâie, în carouri albe şi gri. „Se pare că n-am scăpat. Mai avem o intervenţie astă seară.”, spune zâmbitor în timp ce scoate uneltele din ghiozdanul roşu.
Pe la 1:00 ieşim din garsonieră şi coborâm până la parter. De obicei, pe scară lumina stă aprinsă 10 minute după ce este declanşată de senzorii de mişcare. Ajungem la panoul electric, scot lanterna, iar Dan introduce o tijă de metal în lacăt. Îl deschide. Scoate siguranţele, apoi ne urcăm la etajul al patrulea. Mă ia în cârcă şi mă apuc să deşurubez becul.
Deodată se aude un scârţâit de uşă. Cu o lumânare groasă în mână, ochelarii căzuţi pe nas, părul plin cu bigudiuri şi o mască de castraveţi pe faţă, tanti Gigi iese revoltată. „Hoţ nenorocit! Te-am prins!” spune aceasta disperată. Speriată, sar de pe umerii lui Dan şi îi spun să fugă repede. Cu lanterna în mână şi becul în cealaltă, încep să ţip: „Am prins făptaşul! Vino aici, nemernicule!”. Dan reuşeşte să iasă. Bag repede becul în buzunarul hanoracului, iar vecina îmi spune disperată să alerg după hoţ. Mă prefac îngrijorată şi ies din scară. În spatele meu o mulţime de locatari adormiţi, în pijamale şi papuci de casă mă urmăresc cu atenţie.
După câteva minute de cercetare a împrejurimilor, le spun că am prins hoţul, însă mi-a scăpat într-o clipă. „Era un puşti pus pe şotii. Sigur nu va mai veni.”, spun încrezătoare. Dar când mă gândeam că am scăpat, copilul doamnei Serafim, de vreo şapte ani, mă întreabă curios de ce port manuşi de piele vara. La replica băieţelului, domnul Părcălăboiu începe să îşi răsucească mustaţa, apoi mă întreabă suspicios cum de eram pe scară la o oră aşa de târzie. Simt brusc un fior cald pe şira spinării şi încep să mă bâlbâi. „Fac parte din trend… chestii d-ale mele” spun în timp ce zâmbesc forţat. Le povestesc că de ceva nopţi încoace nu pot dormi şi că m-am hotărât să stau la pândă în speranţa că voi prinde hoţul. Le sugerez să mergem cu toţii să ne odihnim pentru că mâine sunt oameni care mai pleacă şi la muncă. „Oricum, v-am spus, nu va mai veni hoţul, am scăpat de el!” spun convingătoare în timp ce urc scările. Încet, încet toată lumea intră în apartamentele lor.
Ajunsă-n garsoniera, mă grăbesc să-l sun pe Dan şi îi spun uşurată că am reuşit să scap. „Ne vedem mâine dimineaţă la cafea.”, zice mulţumit, apoi închide. Mă întind îmbrăcată în pat şi adorm instant.
A doua zi de dimineaţă ajunge la mine. Are în mână o cutie mică pe care mi-o dă zâmbitor. Desfac curioasă, iar în ea găsesc cinci becuri. „120 păreau o bătaie de cap, dar cinci becuri zic eu că puteam cumpăra” spune amuzat. „Ce berbeci am fost” spun râzând în hohote. Iau ibricul de pe aragaz, torn cafea în ceşti, apoi scot o foaie şi scriu: „Mulţumim pentru sprijinul acordat în achiziţionarea becurilor. Nu vom mai fura, semnat hoţii”. Înainte să plece de la mine, îl rog pe Dan să lipească această hârtie în avizierul de la parter.

FJSClloween


Cu scuzele de rigoare, mă apuc acum să fac un post pe care ar fi trebuit să îl scriu cu vreo trei zile în urmă. Lume, am fost la Bucureşti la petrecerea de Halloween la FJSC. Părinţii mei drăguţi şi scumpi au avut grijă să nu mă lase să merg cu trenul, aşa că au devis să mă aducă ei la Bucureşti. Petrecerea a început pe la 18:00, însă eu am ajuns cu o oră şi jumătate mai târziu. Afară m-a aşteptat Dyna împreună cu Andreea (sper că nu am greşit, de obicei nu reţin numele la început) şi prietenul acesteia. Pot să zic că din momentul în care am intrat pe holul ce ducea spre petrecere, m-am simţit pentru câteva secunde ca în filmele acelea cu studenţi (frumoasă senzaţie). M-am deghizat în vrăjitoare şi m-a însoţit iubitul meu “vărzărel” care a făcut furii în seara aia. Majoritatea au făcut poze cu acesta.

La concursul de costume am luat locul 3. Nu mi-a venit să cred, mai ales că, momentan, sunt o simplă candidată. Ce să zic, sunt oameni de treaba, sociabili şi de abia aştept să ajung acolo.

Iată câteva poze de la petrecere, sper să primesc cât de curând pozele cu mine.