Mâncarea la stradă


În Istanbul, mâncarea la stradă este pretutindeni prezentă. La orice colţ, pe trotuare sau chiar pe malurile de pe faleza din zona Mării Negre.

Mâncarea la stradă
Pe toate drumurile principale se găsesc standuri cu tot felul de preparate specifice lor. Castanele sunt la mare căutare. Vânzătorii au o tonetă mică pe roţi, astfel încât să se mişte în funcţie de mulţime. Aceştia le prăjesc în faţa cumpărătorilor pe o plită încinsă. În momentul în care coaja de pe acestea se crapă, ele sunt gata şi puse într-o pungă de carton.

O altă atracţie şi o bună gustare pentru cei care sunt pe fugă, este mica tonetă cu preparate din panificaţie. Covrigi moi, crocanţi, de diferite dimensiuni, cu susan şi chiar foietaj. Acestea sunt considerate de către turci ca fiind ieftine şi gustoase în acelaşi timp.

O altă atracţie este un preparat pe care îl găsim chiar şi la noi în ţară, în plin sezon estival în staţiunile de pe litoralul românesc. Este vorba despre porumbul fiert şi copt. Turcii folosesc tot o tonetă cu roţi, iar  porumbul este servit direct pe o pănuşă, după ce este dat cu sare. Uneori folosesc şi o bucată de hârtie, de obicei seara când vânzările sunt pe terminate.

În Istanbul, preparatele din peşte sunt foarte căutate, dat fiind faptul că oraşul are deschidere la Marea Neagră, iar pescuitul este în vogă. Un preparat interesant care se serveşte de asemenea la stradă, pe o tonetă cu roţi mai mare, de obicei pe malul mării, este peştele cu pâine (Balik Ekmek). Bucătarul pune bucăţi de scrumbie pe grătar. După ce  acestea sunt gata, ia câte o bucată de peşte şi o pune pe pâine, pune salată verde cu ceapă, apoi oferă cumpărătorului sandviciul. Lângă stand se află o măsuţă pe care sunt sticluţe cu sirop de lămâie şi sare, pentru ca fiecare să-şi pună peste preparat după bunul plac.

Tot la malul mării, dar nu numai, sunt bărbaţi care vând scoici de mare pe care toarnă lămâie deoarece, spun ei, sunt greţoase şi nu vor ca persoanele care cumpără să îşi facă o părere proastă despre produsul lor. De obicei aceştia stau pe străduţe înguste, printre standurile de peşte sau în pieţele unde se vând peste, dar cel mai adesea pe malul mării unde lumea vine să guste din preparate făcute din peşte.

De asemenea, mai există un stand cu murături. În bidoane mari, de plastic, începând cu 5 l, până la 20 de l, se găsesc multe feluri de legume murate. Printre acestea se numără castraveţii, morcovii, varza albă, varza roşie şi sfecla. Din zeama acestora se prepară şi sucuri care au un gust înţepător de oţet care este bun pentru digestie.

De asemenea, la orice colţ de stradă se găseşte suc de portocale preparat pe loc, dar nu numai. Printre acestea se numără şi îngheţata tradiţională care este servită cu un show pe cinste.

Reuniunea Internaţională a Studenţilor 2010


În perioada 28-29 aprilie, în Istanbul are loc Reuniunea Internaţională a Studenţilor. Acesta doreşte să aducă în prim plan faptul că, deşi vorbim aceeaşi limbă, facem aceleaşi lucruri. Deviza acestora sună cam aşa: “Suntem o singură naţiune”.

S-a desfăşurat în sala de expoziţii subterane a unei staţii de metrou numite “TAKSIM” şi a reunit studenţi din Turcia, Irak, Indonezia, Somalia, Djibouti, Azerbadjan, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Ciad, Nigeria, Surinam, Uganda, Afganistan şi Palestina.

Misiunea acestora  vizează creşterea generaţiilor care recunosc conştiinţa unei fraternităţii universale, care sunt familiarizaţi cu modernitatea prezentă în toată lumea şi cu sistemul care are capacitatea de a o organiza. De asemenea, sunt preocupaţi de mai multe tări de nevoile acestora, dar mai ales de cei care sunt cunoscători ai culturii şi religiei islamice. Sunt receptivi în ceea ce privesc diferenţele şi au o viziune largă şi lucrează pentru a răspândi şi de a stabili buna dreptate pe pământ.

Viziunea generală este aceea că toţi respirăm acelaşi aer, beneficiem de acelaşi soare, sol, apă şi că Dumnezeu ne binecuvintează pe toţi. Aceste lucruri fac ca oamenii să interacţioneze unii cu alţii.
Diversitatea şi viteza cu care informaţiile circulă prin mass-media, ne fac mai aproape unul de altul, comparativ cu ultimii ani. Cultul islamic este unul divers. Aşa cum musulmanii cred în acelaşi Dumnezeu, în aceeaşi carte, care se uită către aceleaşi direcţii. Dar când vedem evenimentele dintr-o perspectivă asemănătoare, rezultatele vor fi vizibil diferite. De aceea, astăzi este o nevoie şi o responsabilitate pe umerii culturii noastre de a lucra în diversitate, decât să facem eforturi asupra lucrurilor şi persoanelor individuale şi relativ mici.

Studenţii turci organizează seminarii şi ateliere de creaţie care contribuie la educarea studenţilor vecini, se ocupă de activităţi care leagă mai mlte grupuri de studenţi din diferite părţi ale lumii. Publică buletine de ştiri, reviste, cărţi, dar şi casete şi DVD-uri.

150 ani de artă în Cartierul Pera


În luna aprilie, Institutul Francez din Istanbul a găzduit o expoziţie de fotografie din Peca cu cele mai importante clădiri care au existat între 1845 şi 1916. Expoziţia prezintă viaţa şi pictura în Pera, în timpul celui secolului al XIX-lea, picturi care se regăseau şi în colecţia de ziare ale vremii. De asemenea existau şi picturi copiate după cele originale care reprezentau clădirile din acea vreme.

Majoritatea acestor clădiri au fost dărâmate, iar în locul lor construite alte edificii care sunt prezente şi în expoziţia de la Institutul Francez din Istanbul. Seza SINANLAR USLU, artistă în ceea ce priveşte istoria şi lector în istorie, este creatoarea acestei expoziţii. Aceasta doreşte să fie o “derivare” a PHD-ului. Pentru cei care nu cunosc, PHD este echivalentul doctoratului în română. Aceasta a studiat clădirile din Istanbul făcând proiecte de cercetare şi colectând informaţii din ziarul “Istanbul”. “În acea perioadă, cultura, arta, relaţiile publice au început să apară în ziare. Între 1840 şi 1916 ziarele erau pline de evenimente legate de artă, iar această colecţie de cotidiene se regăseau şi în Franţa, ceea ce reflecta această perioadă artistică”, a declarat Seza SINANLAR USLU.

Cartierul din Pera, care reflectă cu tărie schimbările sociale şi culturale care au decurs încă din anul 1850 în Imperiul Roman, a fost un spaţiu preferat de către artişti. Mulţi artişti ai diverselor culte religioase, îmbrăţişau diversitatea etnică a populaţiei imperiului Otoman ori cea europeană care stăteau în Pera şi care aveau să fie viitorii artişti ai locului. În Pera şi-au găsit ateliere şi şi-au expus munca pe trotuare. Între timp, ziarele care erau tipărite în Pera acoperau în mod regulat expoziţiile, la fel cum artişti lucrau şi discutau despre ilustrarea Imperiului Otoman.

Expoziţia se oferă a trece prin 150 de ani, urmând indiciile lăsate de un infinit şi vivace univers cultural şi artistic, prin străzile şi clădirile cartierului. Este de asemenea o dovadă a prieteniei dintre artişti, a gustului pe care oamenii îl aveau pentru pictură, al spaţiilor şi datelor expoziţiilor.

Între 1840-1916 în fiecare zi apăreau din ce în ce mai multe ziare în care articolele despre artă erau pe prima pagină. Oamenii îşi trimiteau pozele la ziar ca să apară, iar cei apropiaţi să ştie unde îi pot găsi. Această perioadă este foarte importantă, mai ales că aceste ziare erau găsite în Paris. Chiar dacă acestea erau tipărite în Istanbul, nu a existat niciodată o colecţie a acestora, singura fiind doar cea din Franţa.

Ziarele franţuzeşti erau zilnic de vânzare, când epoca artei se regăsea în ziare. “Am vrut să reînviu arta picturii”, a spus Seza SINANLAR USLU.

Pe strada Independenţei se găseau 22 de astfel de prăvălii are artiştilor care îşi vindeau propriile creaţii. Singura problemă era că aceştia erau la fel de mici cât şi tablourile lor.

Această expoziţie doreşte să arate oamenilor lucruri pe care nu le cunosc sau despre care doar au auzit. “Am învăţat o mulţime de lucruri. Am urmărit ziarele şi am notat tot ce am considerat important. Mi-a plăcut tare mult şi am publicat informaţiile pe acele panouri ca lumea să înţeleagă mai uşor”, a încheiat Seza SINANLAR USLU.

Istanbul


Săptămâna trecută am fost în Istanbul cu un proiect “Digital Bridges”. Am avut muncă de teren, am vizitat locuri, am mers la evenimente şi am scris câteva articole, am ataşat poze. Problema e că eu nu ştiu turcă, iar interviurile erau luate de către colega mea de echipă. O altă problemă era că ea nici nu prea ştia engleză, de aceea foloseam cu încredere google translate, deşi nici ăla nu arăta bine tot timpul.

Din ce am văzut, din ce am intuit şi din ce mi-a zis goagăl translate, am reuşit să scriu câte ceva.

Aşa că urmtează nişte mini-articole, impresii despre locurile în care a trebuit să merg.

Dragă domnule anonim


În primul rând vreau să vă cer scuze că îmi permit să vă răspund la un mesaj inofensiv al dumneavoastră.

În al doilea rând, aş vrea totuşi să nu lucrez sub anonimat aşa cum aţi făcut.

Revenind.

Subsemnata, Eu, cu domiciliul instabil şi nu mai contează, ţin să vă mulţumesc pentru minunata notă pe care aţi oferit-o articolului de mai jos. Nu am primit niciodată o asemenea notă şi pot să spun că mă simt onorată. Asta e partea bună.

Partea mai puţin plăcută este că, având prea mult timp, mă mai apuc să fac prostii şi uite aşa aflu tot felul de chestii…

Aşadar, v-am aflat identitatea. Iniţial, am găsit locul de unde proveniţi. Bucureşti. Ce drăguţ! Capitală! Cald, frumos acum. Poate ne întâlnim prin metrou. Promit să vă fac cu mâna.

Ulterior, am dat şi peste nume, număr de telefon şi chiar adresa de acasă. Adresa de e-mail era protejată. Mă întreb care e logica din moment ce am aflat atât de multe chestii.

Am stat vreo 15 minute să mă gândesc dacă să vă dau sms, să vă sun sau să vă trimit o scrisoare de mulţumire. Am ales această variantă pentru că m-am ofticat că nu am găsit şi adresa de mail (nu stăteam să caut atât pentru nimic).

1

Aşadar, dragă domnule (sau ce eşti, tu ştii), îţi mulţumesc pentru stimabila notă de 1. Mă simt onorată! Nu sunteţi primul care dă nota, ci primul care îşi dă şi datele pe tavă. Puteaţi să îndrăzniţi să semnaţi umila notă, aşa cum fac toţi profesorii când oferă calificativ unei lucrări. Nu?

Ete aci, ca să nu zici că am dat pe post date personale. CLICK

Apropo, ăştia de la EVOLVA au net bun? Mă gândeam că poate îmi trag şi eu, dar cu siguranţă nu-mi voi trece numele pe acolo. Cine ştie cine mă descoperă când votez cu note de 1 articolele altora. Ntz, ntz, ntz.

—————————————————————————————————————————————————–

Cam asa stau uneori lucrurile. Şi nu cred că sunt singura care primeşte astfel de note de la anonimi (aparent anonimi, hehe!). Este neplăcut pentru anumite persoane. Dacă cineva îţi spune că eşti beat, nu-l bagi în seamă, dacă zic doi-trei, la fel, dar dacă deja spun mai mulţi, înseamnă că trebuie să te culci. Aşa şi în cazul unui articol. Dacă acela este cotat ca fiind bun şi vine un răsărit să dea un 1 doar aşa la mişto că “hăhă, internetul mă protejează”, nu înseamnă că a “desfiinţat” ceea ce e scris acolo.

Asta ar fi un exemplu pentru cei care fac ca domnul. Nu am să mă apuc să aflu acum care e fiecare “jucăuş”. Acesta a fost primul norocos luat la nimereală.

Astfel de răuţăţi am văzut şi pe un site în care o grămadă de mucoşi criticau un film care nici măcar nu apăruse şi a cărui premieră a fost azi.

Mai calmaţi-vă, fraţilor, că nu se ştie peste ce tâmpiţi daţi.

Vă mulţumesc!

Ai grija ce prinzi intre picioare


Alarma de la telefon sună. Este 6:30 şi trebuie să te trezeşti. O anulezi şi setezi ceasul să sune la 7:00.

Şi iată că…

Tring!!! Este ora 7:00. Şi na, mă trezesc buimacă, apoi arunc pilota de pe mine. Sunt fleaşcă. Îmi iau prosopul, îl arunc pe umăr. Urmează cana cu periuţa de dinţi şi gelul de curăţare. Îmi privesc faţa adormită în timp ce frec dinţii cu spor. Scuip. Spre bucuria mea nu mai îmi sângerează gingiile. Mama lui de aparat dentar! Îmi ud agale tenul şi îl spăl cu săpunul special. Caut cu ochii închişi prosopul, dar nu dau de el. Îi deschid şi încep să mă usture. Damn! În fine, mă şterg, o tulesc în cameră şi mă dau pe faţă cu o cremă tratament care-mi usucă tenul prea tare.

Mă îmbrac. Afară plouă şi este o vreme mohorâtă. Mda… îmi pun totuşi o bluză cu mânecă lungă.

Plec.

Maşina vine imediat şi spre nesimţirea mea ma pun pe locul rezervat handicapaţilor şi bătrânilor. Noroc că nu este mai nimeni prin autobuz, iar eu nu sunt handicabelă. Nu de alta, dar e “confortabil” locul.

Cobor la depou.

Tramvaiul vine. În staţie lumea deja se poziţionează ca să nimerească primii. Ajuns în staţie, se deschid uşile. O doamnă de vreo Anda la cub, mă împinge şi prin gâfâituri se aruncă peste un scaun. Majoritatea urmează strategic acţiunea femeii. Nu este ceva neobişnuit. Aşa păţesc zilnic. Urc liniştită. Jumătate de tramvai este liber, aşa că îmi aleg un loc spre privirile disperate ale celora care şi-ar fi rupt picioarele pe scări să prindă unul. Uite că eu nu am avut nevoie.

În ceva timp ajung la Unirii. Tramvaiul întoarce, iar spre gura de metrou văd puhoi de lume. Fluiere ale poliţiştilor mă asurzesc. Cobor la fel de liniştită. Privesc chipul celora care aşteaptă să urce. Sunt “însetaţi de sânge”. Mulţi dintre ei au deja privirea fixată pe un scaun. Aproape dărâmată decât în picioare, reuşesc să mă strecor pe lângă disperaţi.

Merg spre metrou. Oamenii sunt grăbiţi, agitaţi. Un tip înfulecă dintr-o gogoaşă. Trec pe lângă florăria unde tot timpul televizorul agăţat în colţ este pe “Taraf TV” şi privesc vânzătoarea obeză cum face calcule. Pe jos este ud. Toată lumea calcă prin apă. Privesc hainele şi pantalonii pătaţi de noroi ale celor din faţa mea. Nu mă întorc să verific şi p-ai mei pentru că aş risca să rămân fără… faţă.

Aproape de metrou, urma să mi se întâmple ceva la care nu m-aş fi gândit niciodată. Prin toată îngrămădeala aia, brusc simt ceva… între picioare. Subţire, lung şi mat. Rămân înmărmurită, iar senzaţia dispare aproape instant. Tipa din dreapta mea roşeşte şi măreşte pasul. Mă evită. În mâna stângă văd obiectul cu care a încercat să-mi “violeze” teritoriul. Probabil am avut noroc sau ghinion că “obiectul” nu s-a deschis în momentul “contactului”. Mă miram de lungimea şi imensitatea obiectului, dar şi de senzualitatea atingerii. Cum să nu!

A dracu umbrelă! În toată agitaţia aia mă aşteptam să mă lovească în umăr, în piciorul drept sau stâng, chiar în faţă, dar nu între picioare domle?

Acum nu ştiu ce să fac. Să-mi iau un dispozitiv pentru detectarea umbrelelor în caz de pericol sau în caz de …urgenţă.

Neputincioasă


Ca să încep cu “brio” acest post, voi posta următoarea melodie (Mettalica – nothing else matters).

Poate vă întrebaţi de ce… Pentru că trec prin anumite momente grele, poate uşoare pentru cei care nu îşi apreciază anumite persoane de lângă ele…

 

Astăzi am asistat la o scenă la care nu credeam că voi lua parte vreodată. Bunicul meu s-a stins, a plecat departe de lumea asta. Înainte de asta m-a văzut pe mine şi pe strănepoată. La arabi se zice că dacă o persoană bătrână apucă să-şi vadă strănepotul, va ajunge în Rai. Draguţă chestiune, deşi pentru mine sunt doar nişte concepţii.

E atât de greu să îl vezi cum stă cârcit şi începe să respire greu. Să îi vezi mâinile aşezate în semn de rugăciune, iar ochii umezi şi incapabili să mai verse lacrimi. Să nu mai poată spune altceva decât “nu am aer” şi să strige după “mama”. Mi s-a sfâşiat inima să-mi văd bunicul în această ipostază. Am zis că eu nu vreau să mor la 84 de ani ai lui neîmpliniţi şi că prefer să o fac la 70 de ani, dar mult mai zdravănă. În fond, mulţi pot afirma că era bătrân şi că nu e aşa greu, dar este greu… atunci când este al tău.

Mă uit în jurul meu şi observ cât de infantile sunt unele lucruri care se petrec şi cât de nesemnificative sunt în comparaţie cu astfel de clipe. Văd multe chestii, intuiesc enorm de multe lucruri, dar prefer să rămân acolo unde sunt pentru că aşa mă simt eu bine. Poate doar un lucru am de zis… Că nu ar fi corect ca un om să fie criticat în funcţie de persoanele cu care intră în contact.

Moartea nu te întreabă nimic… nu te întreabă dacă îl placi sau nu pe x, nu te întreabă dacă îţi e foame sau dacă eşti nespălat. Nu o interesează dacă ai bani sau nu… Pur şi simplu vine, te ia şi atât. Probabil este una, dintre multele lucruri, care ne face să fim egali cu ceilalţi. Căci, în fond, pentru ea… nothing else matters…