Archive for January, 2010

Manual de jurnalism editia III – 20 lei


Minutul “habar n-am”: Sunt la TR şi aflu de la o colegă că şi-a luat manualul cu 20 de lei de la un depozit de cărţi de lângă Basarb.

Minutul “habar n-am, dar sigur la sfârşitul seminarului”: Măîmbrac  repede, colega mea la fel şi o tulim să prindem liftul.

Minutul 2: Suntem la parter.

Minutul 3: O colegă trece pe lângă noi şi se îndreaptă spre metrou. Target localizat! “Se duce la depozit!”

Minutul 4: Aşteptăm maşina şi nu vine mai repede. Trece un 336, apoi un 139.

Minutul 5: Urcăm în 62. Pălăvrăgim şi ne rugăm să mai găsim manuale.

Minutul “cât o fi”: Coborâm la gară şi mergem cu paşi grăbiţi către depozit.

Minutul “următor”: Zărim colega în faţa noastră şi  facem stânga pe strada cu depozotul. Mergem şi mai repede. Aproape că fugim. Ajungem.

Minutul “urmator al anteriorului”: Merg direct la sursă. Privesc şi zăresc! Trei manuale frumoase care ne aşteptau. Fericită iau două. În spate un băiat mi-l cere pe al treilea.

Minutul “şi mai următor”: Vine colega şi îi spunem că nu mai sunt manuale. Norocul nostru, ghinionul ei.

Minutul minutului de minut: Suntem la casă. Băiatul e înaintea noastră.

Aşaaaa….. şi ne golbăm noi la manual. 685 de pagini doar 20 de lei? Vânzătoarea caută în calculator manualul. Îl găseşte. Nu ştie ce cod să bată. Băiatul o îndrumă: “Este ediţia I”. Cariera roteşte cartea, o deschide, se miră de grosime şi o încasează. Cati mă întreabă dacă nu cumva preţul corect este cel afişat primul de 54 lei. Îi dau un ghiont. Urmăm noi. Casiera face aceleaşi gesturi şi până la urmă ne încasează banii. Îi spunem să le treacă pe acelaşi bon numai ca să plecăm mai repede.

Şi uite aşa mi-am luat eu manual de jurnalism, ediţia cea nouă la doar 20 de lei.

Un băiat şi-a luat prin decembrie tot de acolo cu 45 de lei. Probabil era altă casieră şi mai aveau şi manuale. Pam-pam!

Advertisements

"Noul" an


Când am intrat în 2010, bunică-mea mi-a reproşat că nu i-am spus “La mulţi ani” după ce m-am trezt din mahmureală. Am stat şi m-am gândit câteva secunde, apoi i-am spus că nu e nicio diferenţă, doar că s-au schimbat 9 cu 10. Pentru că aşa şi e. Totul e cum “am lăsat” în 2009.

În prima zi a anului am fost crizată, cum sunt de obicei de altfel. Sau… ca să nu fiu aşa dură cu mine, hai să zicem “agitată”. Pe 3 a trebuit să plec pentru că pe 4 se anunţa un test pe care, evident, nu l-am dat. E săptămână pară şi nu facem.

Toate biletele de tren erau vândute, iar femeia de la ghişeu zâmbea fericită de fiecare dată când cineva dorea bilet fără loc. Eu nu am făcut asta şi am plecat la autocare. Acolo era coadă ca la pâinea caldă. Un nene grăsun aşa cu barba aspră, îmbrăcat într-o geacă de fâş grena pe care scria “dispecerat” mi-a zâmbit frumos şi mi-a spus: “Trenul de 15:30 e deja pe autostradă”. (Şi era de-abia 14:45).

M-am dus la maşină la ai mei şi am început să scot pe gură tot felul de lucruri legate de ideea unui test în prima zi de facutatate. Aceştia mi-au spus să mă duc repede să-mi ţin loc la următorul autocar. Am avut noroc. Am urcat, am prins loc. Chiar în faţă. După 20 de minute maşina era plină, iar la uşa acesteia deja era coadă de vreo 20 de persoane.

Nenea şoferul avea un film pus de pe dvd. Numai sânge, vomă şi creaturi dubioase. Mi se făcea rău. După o oră s-a terminat, însă a început încă un film la fel de dezgustător…

Am moţăit tot drumul. La un moment dat dormeam cu gura căscată şi mi-a căzut mâna cu greutate peste fata din dreapta mea. Atunci mi-am dat seama că dormeam ca vita-n târg.

După trei ore am ajuns în Bucureşti. Şoferul oprea pe ici pe colo. Între timp, am început să am tot felul de scenaii: cum ar fi să-ţi ia cineva bagajul. Mă gândeam că al meu nu e aşa arătos şi că ar fi prea nasol să păţesc asta. Apoi mi-am zis: “Anda, ai o minte bolnavă”.

Ulterior am ajuns la Piaţa Unirii unde şoferul a uitat să mai urce. Curioasă, am coborât din autocar. La bagaje o tânără plângea. Îi curgeau şiroaie de lacrimi şi ţipa că i s-a furat bagajul. Am bufnit în râs pentru că tocmai ce îmi imaginasem se întâmplase şi, în acelaşi timp, mă simţeam vinovată. Poate dacă nu mă gândeam, nu păţea asta. (Da, cum să nu! :))).

Şi uite aşa am început facutatea, aştept să termin cu testele să intru în sesiune şi să scap de primul semestru.