Sunt tare obosită şi de-abia ţin ochii deschişi. Nu pot să dorm pentru că mâine, bucurie mare, am test la PACT. Partea bună este că ştirile se repetă sub formă de alte titluri.

Tot mâine este o zi importantă. Alegerile pentru şef de an. Sunt curioasă până la urmă care sunt toţi ceilalţi candidaţi, dar mai ales “alegătorii”. Şi anume felul în care se vor comporta.

Am să încep să mă plâng şi eu, din nou!

Nici până azi nu am primit legitimaţia pentru studenţi, aşadar nu beneficiez de reducere la RATB şi metrou. “OK, ia o adeverinţă…”. Am luat, dar fără rost: nu se mai dă fără legitimaţie, doar abonament întreg… Nu, mulţumesc. Banii nu mă dau afară din casă, aşa că-mi permit să merg fraudulos câteva zile. Nu de alta, dar în ultima lună nu am prins niciun controlor, doar nişte persoane care se prefăceau a fi unii doar ca să stoarce proştii de nişte bani.

Aşa, iar acum mă apuc şi eu de citit puţin şi vreau să mulţumesc acelor cititori care intră pe blogul meu şi de oftică îmi oferă calificative gen 1 şi 2. Puţini au tupeul ăsta, mai ales sub tutela anonimatului. Nţ, nţ!