Archive for August, 2009

R vine de la "rataţi"


Stăteam eu liniştită pe net acum câteva minute şi, subit, primesc add de la o persoană. Pentru a afla ce vrea de la mine, m-am băgat în seamă cu un salut. Iată ce a ieşit:
Daţi click pe imagine. Mi-era lene să transcriu conversaţia, mai ales că nu s-ar fi văzut “zâmbiricii” din conversaţie. I-am şters din nume să nu mă reclame :)))

Ce să mai frate… Ţara asta e plină de oameni de teapa ăstuia…
Ne enervăm, înjurăm… Evident…
Bine… recunosc… l-am luat şi eu “prea tare”. :)

Advertisements

Cum să ai o dimineaţă super


Păi? Cum să o ai? Iată o varintă:

Trezirea se face la 7. Dacă o alarmă enervantă a unui magazin nu este îndeajuns de puternică pentru a te alunga de pe meleagurile viselor, atunci vine echipa de intervenţie.
După ce s-a rupt un plop şi a cazut direct pe balconul vecinei (pftiu, că nu p-al meu), după ce au venit echipele speciale să-ltaie şi să-l lase baltă, iată că azi, la 7:00 a.m. am avut ocazia să mă trezesc într-un concert superb de-al lui Bach, interpretat de persoanele care au venit să ciopârţească copacul.

M-am trezit super! Era să fac noapte albă pentru că de-abia adorm noaptea, iar acum beau un 3 în 1 şi mă uit cu stupoare că… e 8:20.

Pescarul amator


Cum să prinzi peşte rapid şi eficient?

Urmează să vezi cea mai bună metodă de a prinde peşte… şi încă mult!

Undiţe scumpe? Cârlige de toate felurile? Meşină de foarte bună calitate?

Uită de tot!

Iată soluţia!


Aşteptarea e bună



După atâta timp, m-am liniştit.

Sunt studentă la FJSC.


Imn FJSC

Sunt fericită


………………… pentru că m-am trezit la ora 8:53.

Casc


Astăzi este prima zi după ceva timp, în care m-am trezit DEVREME. Da, mă mir… Nu mai ştiam ce este aia o dimineaţă, treceam direct la prânz, mâncam rahaturi pe care ar fi trebuit să le mănânc la dejun şi făceam o totală harababură în alimentaţia mea.

Destul subiectivism…

Că tot stau la mare, mai ales la câţiva paşi, m-am postat într-o zi în oglindă şi-am zis: “Constănţenii sunt tot timpul albi”. Aşadar, am hotărât să mă bronzez şi eu. Acum sunt un rac mic care aşteaptă să se caramelizeze.

Mi-e lene să şi scriu, dar nu am nimic mai bun de făcut până se trezeşte al meu.

Chestie


Da, nu am mai scris şi da, nici chef nu am avut. M-a cam epuizat admiterea şi toate drumurile pe care le-am făcut în capitală, dar a meritat.

Nu cred că lumii i-ar păsa că nu am mai postat un mesaj care să conţină mai mult de 15 silabe. Au putut urmări reviste renumite, de o REALĂ valoare, să vadă imagini prinse de paparazzi şi postate în Cancan sau alte ziare de doi bani. Ajunge pălăvrăgeala asta ieftină, aşa că trec la lucruri mai serioase.

NU, nu am să încep să scriu şi eu despre admiterea de la FJSC, ci am să scriu despre mine. Sunt fericită că am intrat unde mi-am dorit, chiar dacă au fost mici problemuţe la început. M-am calmat, iar totul este OK. Nici nu se putea altfel, era şi culmea! Aşadar, mă declar FJSCistă.
Dragul meu iubit şi-a întrecut orice teamă, a învăţat în trei luni cât alţii într-un an (sau mai mult) şi a intrat la AFT.
Aşa cum spune şi mama, da, Cristi “m-a bătut la cur”.
Am să mă opresc aici pentru că postul ăsta nu că mă plictiseşte doar pe mine, dar sunt sigură că plictiseşte până şi pe cei care nu au apucat să citească această frază.