Eram acum ceva zile undeva, nu contează unde. Ideea e că mă aflam la un semafor, ca pieton. Bulevardul fiind mare, se circula pe 6 benzi, dar şi pentru că se intersecta cu un alt bulevard la fel de “spaţios”.  Semaforul era setat ca atare. Restul detaiilor sunt irelevante, aşa cum a fost şi rândul de mai sus.

În fine, imaginaţi-vă un bulevard mare. Bun. În faţă e afişat cronometrul semaforului. Mai sunt 78 de secunde până se face verde pentru pietoni. Lângă tine se află un număr mare de sezonişti care se uită bulversaţi cum din faţă trec nişte oameni. La mijlocul trecerii, aceştia se opresc pentru că maşinile aveau prioritate.

Unul dintre personaje, ce se gândeşte? Merge 3 metri în faţă, pe trecere, apoi se uită în spatele său, la semafor, să vadă cât mai e până se face verde. Diferenţa între mine şi ea? Eu m-am uitat, de pe trotuar, la cel afişat peste drum.  O altă diferenţă? Eu am stat să privesc în timp ce ea primea înjurăturile şoferilor.

Asta chiar nu am văzut-o până acum. Ziua nu s-a încheiat însă. După vreo 5 minute, la alt semafor, un nene cu un microbuz plin ochi, s-a poziţionat pe trecere. Acesta ocupa de tot priveliştea şi chiar nu puteai vedea când trebuie să treci. O femeie mai îndrăzneaţă şi-a luat fiica de mână şi a trecut prin faţa microbuzului care avea roţile ovale. Exact atunci a plecat şi dânsul de pe loc. Cât de tare!

OK, am trecut de la pieton la călător. Ieri când eram în autobuz, şoferul a oprit la toate staţiile. Exact când a ajuns la staţia mea, ce s-a gândit? “Nu e nimeni în staţie, merg mai departe”. OK, dar cei care vor să coboare ce să facă? Să aştepte o staţie în care să fie minimum un călător care aşteaptă?

Sper ca toate să aibă drept cauza căldura excesivă de la malul mării.

Advertisements