Alarma telefonului sună insistent. Este 7:15. O închid şi-mi trântesc capul pe perna, dar, în trei secunde, sar din pat şi mă întrept către baie. Am o faţă buhăită şi refuz să mă mai privesc. Mă spăl pe mâini, pe dinţi şi mă stropesc cu nişte apă peste ochi. Astăzi mă duce Florin, fratele meu, la şcoală, lucru pe care-l stabilisem încă de aseară, de aceea nici nu mă duc la prima oră. Mă îmbrac rapid cu nişte pantaloni verzi, bluză mov, îmi pun şi eşarva la gât, tot verde, şi mă grăbesc să mănânc ceva. Iau o felie de pizza rămasă de seară şi reuşesc să o mănânc, deşi mi-e greaţă. Se trezeşte şi Florin apoi plecăm. El coboară înaintea mea, căci eu nu îmi amintesc unde mi-am lăsat telefonul care de altfel este pe “Silent”.
În fine, ajung la şcoală, am un conflict cu Alexandra, colega mea de bancă, pe motiv ca i-am încurcat foile pe care le avea pe bancă. O ignor şi încerc să nu îi răspund acuzaţiilor, însă aceasta insistă aşa că ţip şi eu la ea. Nu ţine cearta căci aflu că sunt învoită de la toate orele în vederea editării unor poze pentru o expoziţie. Olimpia, o colegă, fotografiază nişte imagini dintr-o carte pe care eu le modific ulterior în “Photoshop”.
Reuşesc să termin la 13:10, căci mă aşteaptă Cristi, prietenul meu, să mă conducă acasă. După o scurtă plimbare ajungem acasă. Formez la interfon “38”. Sună….sună….sună… nu răspunde nimeni. Îl sun pe tata:”Unde sunteţi?”. “Cu apartamentul să semnăm actele….”. “Păi, eu nu am chei, le-am uitat acasă”, spun tatei uşor zâmbitoare. “Venim în jumătate de oră, bunică-ta e la tataia.”, zice tata… Clar, nici în casă nu e nimeni…
Îl iau pe Cristi de mână şi mergem să ne plimbăm, moment în care o sun pe Alexandra, “iubita mea”, să văd ce face. Convesaţia: “bla bla bla bla”.
Ajungem în parc, mă dau în leagăn, Cristi mă tot împinge, moment în care povestesc despre Disnay… După o oră merg spre casă. Sun pe tata, dar nici acum nu ajunsese acasă. Am zis că merg şi îi aştept afară. Îl pup pe Cristi de “la revedere” şi intru în scară cu ajutorul unui vecin care avea cartela la dânsul.
Ajung la etajul 4. Scot nişte ciocolată din geantă şi mă aşez pe treptele reci… Mestec şi mă gândesc la nemurirea sufletului…. “Ce ar fi dacă uşa ar fi deschisă?”, mă întreb în timp ce sfărâm ciocolata între dinţi. După câteva secunde, râd ironic şi mă întrept spre uşă. Apăs clanţa, împing şi… uşa e deschisă???? DA, e deschisă!!! Au uitat să o încuie!!! Mda… Am intrat în casă şi m-am dezbrăcat cât am putut de repede. Simţeam că mă sufoc în hainele alea… Mă bucur însă că nu mi-am răcit “fesierul” prea mult pe scări…
Advertisements